La poarta ta, bat azi îndurerate
a dragostei duioase stăruinți,
cu lacrima tăcerii-nduioșate
din vremea primei noastre cunoștinți.

Adu-ți aminte, o... adu-ți aminte
de-ntâiul har, de dragostea dintâi,
de fericirea fără de cuvinte
ce te ținea mereu să mai rămâi...

Când ușa ta Mi-era mereu deschisă,
când rugăciunea ta veghea pe prag,
când ochii tăi purtând lumina-nscrisă
înseninau cântările de drag.

Adu-ți aminte zilele acelea
și uită-te la starea ta de-acum...
Când stau și bat, când lacrimile Mele
la poarta ta închisă cad în drum!

Deschide-Mi iar, deschide-acea-ncăpere
în care-ardea iubirea ta demult...
Iubirea ta, Iubirea Mea o cere,
mai fă-Mă iar ca glasul să-ți ascult.

Iubirea Mea rămasă neschimbată
cu mai mult dor te cheamă înapoi,
iubirile ce-au fost unite-odată,
se caută cu mai multă sete-apoi.

Deschide-I iarăși Celui care bate!
Deschide-i iarăși dragostei fierbinți...
Deschide-mpărtășirilor curate
din vremea-ntâiei noastre cunoștinți.

Adu-ţi aminte, o, adu-ţi aminte
de-ntâiul har, de dragostea dintâi...
De fericirea fără de cuvinte
ce te ţinea mereu... să mai rămâi!